Meseriaşul lu’ Peşte

Hai să aducem vorba despre o baie. Ai o baie acasă, nu? Sigur ai. E un tic nervos al constructorilor să pună aşa ceva în clădiri. Şi în baie, probabil că ai şi faianţă. Deşi mai nou nu e obligatoriu. Dar să zicem că ai. Faianţa e o invenţie extraordinară. În mod practic, s-a demonstrat că dacă pui placă lângă placă, într-o dispunere simetrică și ordonată, acele plăci emailate dau un efect estetic plăcut pe pereți. Astfel, în mod logic, liniile alea ale faianței se lipesc de la un perete la altul ca să iasă efectul ăla frumos. Și asta presupune cunoștințe minime de geometrie.

Și cu introducerea făcută, hai mai departe.

Să presupunem că în mod excepțional și episodic, ultimele câteva săptămâni au reprezentat o perioadă relativ ghinionistă pentru mine. Și mă refer aici la baia mea. Baia pe care am îndrăznit să vreau să pun faianță, că așa m-a blestemat zeul gletului și mâna sa dreaptă sfântul poloboc. Contractez o primă echipă de meseriași. Mă ajuta un amic care mai stătea cu ochii pe ei când avea timp. Eu nici atât nu am avut timp să stau pe capul lor. Și vine momentul în care cică faianța era pusă!

Da, era pusă pe perete. Aveam faianță albă cu ușori fuiori gri și pe la nivelul ochilor faianța era întreruptă de o linie de baghete de faianță negre. Problema era că faianța era pusă într-un fel de sictir de se strâmbase pe pereți. Faianța mea, pe care dădusem bani, fumase marijuana și stătea relaxată într-o poziție de sictir cu țigarea în gură și se uita la mine șașiu. Mi-am ieșit din sărite și echipa de meseriași a ieșit din afacere fără bani luați. Nici sculele nu și le-au luat până azi.

Am zis, hai! Botezul fraierului. Trecem peste, faianța cade și apelăm la meseriașul vilei. Un om care atunci când vrea lucrează ireproșabil. Și mi-a fost dat să văd câteva lucrări ale lui care m-au făcut să am încredere în el. A cerut un preț oarecum piperat, dar am zis ok. Să fie și să meargă treaba.

Și iar, nu am supravegheat lucrarea. Și într-un relativ final ajung să admir rezultatul. Și cât de mult urâsem eu munca dinainte, începeam să văd lucrurile într-o perspectivă nouă: „Băi nene, ălora măcar le-au ieșit dungile continue pe toți pereții!”. Mă aflam în fața unei faianțe care deja nu mai avea legătură cu ea de la un perete la celălalt. Culmea e că de data asta nu m-am enervat. Mă uitam ca tâmpitul pe pereți de parcă vedeam tauri și boi desenați în cărbune pe pereții unei peșteri din epoca fierului. M-am gândit că sunt special. Că sunt privilegiat că treaba asta mi s-a întâmplat tocmai mie!

Și apoi am chemat meseriașul. L-am întrebat dacă este lucrarea lui. Mi-a spus că da. L-am întrebat dacă i se pare normal ca liniile faianței să nu se întâlnească la colțuri. Și mi-a dat replica memorabilă pe care nu am s-o uit: „Dom’ne, îți arăt la poloboc că pereții sunt drepți”. Și a repetat de vreo 3 ori.

Nici el nu a luat banii. Și eu am mai cumpărat o dată faianță. Dar dacă e o lecție de învățat de aici, e una simplă:

Supravegheați oamenii care lucrează, indiferent de reputație, și nu le dați bani în avans. Nu vrei să lucrezi așa cu mine? La revedere! E lumea plină de oameni care vor să muncească pentru bani.