Libertatea iluziei

Un blog care sper să vă facă plăcere să-l citiţi din când în când.

Archive for the ‘Diverse’ Category

Şişul de serviciu

Posted by Marlo pe 02-07-2009

Azi a fost încă o dată o zi interesantă la serviciu. Probabil că dacă aş scrie toate lucrurile care fac interesantă o zi, aş rămâne fără blog să scriu pe. Dar mă rezum la ceea ce am timp şi spaţiu a descrie. Şi totul a pornit de la faptul că pe la ora 13…

Mi-era foame. Aşa mă pocneşte pe mine. Realizez că am trosnit tastele de la laptop până am consumat toată rezerva de calorii. Şi problema care apare nu e cea de „Mi-e foame„, cât cea de „Ce să mănânc??”. Cred că mulţi dintre voi ştiţi la ce mă refer. Aveţi toate aceste minunate locuri de unde să vă procuraţi mâncare din apropiere, şi nu ştiţi ce să alegeţi. Să fie ceva de la supermarket? Sau de la fast-food-ul ăla? Sau de la pizzerie? Să iau suliţa şi să vânez ceva de pe podul de la Basarab? Poate cot la cot cu un papuaş, iese ceva de un grătar.

Şi apar tot felul de variante, şi apare necesitatea de a chema colegii la sfat: „Bă! Ce mâncăm azi?„. Şi începe acel brainstorming care mai amână foamea o oră, până la decizia finală:

Merg la supermarket. Văd eu acolo ce iau.” Şi evident că nu puteam să merg singur. Că nu era interesant. Îl atrag şi pe colegul meu în afacere. Şi împreună purcedem la pas către clădirea cu case de marcat.

Tudor îşi ia fructe. Eu am luat un ghiudem după ce am încercat să mă lămuresc cu vânzătoarea care e mai iute: ghiudemul sau babicul? Am căzut la pace: Lăsaţi, daţi-mi ghiudem, că iau eu un kil de ardei dacă e. A râs, dar eu nu am glumit. Am luat şi ardei apoi ne-am întors la birou, în bucătărie.

Ghici ce. Ghiudem-ul e ca un salam tare. Ăla trebuie tăiat şi n-aveam cuţit. Şi nici nu-mi venea să cred!! Ştiam că din 100 de cuţite rămăseseră măcar 2 dar-ar naiba în ele. Am răscolit prin toată bucătăria. Nimic! Eram dispus să tai şi cu briceagul meu, dar îl uitasem acasă. Am cedat şi am mers la magazinul alăturat de unde am cumpărat 10 cuţite. Un set de 6 şi 4 separat. Şi le-am răspândit prin bucătărie, cu speranţa să le mai găsesc şi peste câteva luni.

Aceeaşi zi…

Urc la etajul 1. Prin drumurile mele trec pe lângă biroul unei colege. Pe lângă setul bine ordonat de dosare şi bibliorafturi… Un mare cuţit! Un fel de satâr al cuţitelor. Pe birou. Îl ştiam. Mă gândisem la el mai devreme, când n-aveam cu ce să tai mâncarea. Râd cu poftă şi fac poza!

Le cuteau

Acum, eu ştiu că viaţa e dură, dar oameni buni, dacă vreţi să fiţi Rambo la serviciu, măcar legaţi bentiţa aia roşie. Eu nu cumpăr săbii ninja să tai salamul, daaa? 😀

Dedicat colegei mele pe care o rog să renunţe la instinctele sângeroase!
Anunțuri

Posted in Diverse, MacGyver, umor | 3 Comments »

Ardeii iuţi

Posted by Marlo pe 18-06-2009

Ocazional, mănânc extrem de picant. Nu am găsit să am limită până acum, deşi există un fel de mâncare la restaurantul indian Taj pe care nu-l pot termina de iute ce e. Dar îmi place. Şi ca atare, eu am mereu ardei iuţi prin frigider. Mănânc probabil 1-2 cât or fi de iuţi la o masă. Asta mă face şi pretenţios. Mă duc la tarabă:

– Sunt iuţi ardeii?

Şi începe de parcă i-aş fi amintit de Satana:

– Phooooai de mine, ăştia dau foc la toată piaţa, au aruncat deja în aer castraveţii şi taie tabla galvanizată mai rău ca acidul…

Eu de obicei răpăi din degete, îi cer cel mai iute ardei, îl mănânc pe tot şi atunci decid dacă mai iau. Pe mulţi îi şochează asta, dar eu plătesc ardeiul oricum. 🙂

Ieri, în schimb…

Eram cu bruneta venit de la Billa cu sarsanale. Că, deh. E aproape. Şi cum căram noi prin genţile alea cumpărături de greutatea unor garnituri de tren, bruneta vine cu ideea să trecem prin piaţă ca să luăm nişte roşii. Facem tabără la colţul pieţei cu ideea să se ducă ea şi eu să rămân cu cele cumpărate.

– Ia şi nişte ardei iuţi te rog, îi zic.

– Păi şi cum îi cunosc pe ăia iuţi?

– Vezi să fie mai închişi şi cu striaţii pe ei.

– Ok!

Pleacă, iar eu rămân în poziţia de paznic la bagaje cu ochii ficşi în zare…

Se întoarce bruneta, toată un zâmbet şi îmi pune în braţe un ghiveci cu o plantă în ea din care atârnau 2 ardei.

– Ce faci măi, eu zic ardei, tu vii cu pomul??

– Păi îi uzi şi cresc, zice ea râzând cu poftă.

Până la urmă mi-a luat şi ardei, dar m-a procopsit şi cu planta! Cred că a fost răzbunare! Ea are 1 milion de ghivece pe balcon şi deci activitate de stropit. Eu sunt mai mult pe principiul: plantele se udă la ploaie, că d-aia cresc în pământ!

Aşa că iată. Am şi plantă de ardei.17062009151 - Ardei [s]

Posted in Diverse, foto, umor | 4 Comments »

Bake Rolls 3 în 1 la preţ de 3

Posted by Marlo pe 24-04-2009

Am intrat la metrou. Ieri seară, dar bine, era aproape ieri-noapte. Peronul relativ populat pentru ora aia iar mie mi-era foame, fapt ce m-a determinat să observ mai cu atenţie automatele aflate pe peron ce distribuie contra cost „junk food” (adică cipsuri, ciocolată şi alte porcării). Am zis, hai că iau Bake Rolls, că sunt mai de doamne-ajută (un fel de pâine prăjită cu mirodenii, deşi cred că ştiaţi), şi evident că am început să mă percheziţionez de mărunt. Nu de alta, dar aveam şi vroiam să scap de el. Şi am reuşit într-un final să strâng de 2,5 lei în mărunt, cât costa o pungă de aşa ceva.

Citesc cu atenţie cele 10 porunci de pe eticheta cu Instrucţiuni şi încep să lucrez la aparat. Ajung pe la porunca 4 sau a 5 şi tastez „31” (codul produsului dorit). Oooooo! Minune! Probabil un pitic mic din spate a răsucit de o manivelă că s-a învârtit o spirală şi pacheţelul a avansat până… a rămas agăţat în continuare de marginea de sus, în loc să cadă…

Citesc repede celelalte porunci. Nu scria nimic de aşa un scenariu, absolut abominabil probabil, în concepţia lor. A, ba da. Mă uit pe aparat şi scria, că în caz de blocare, să nu pocnim aparatul. E, pe dracu’. Ăla a fost primul lucru pe care l-am făcut. Am dat o palmă grea la aparat, dar n-am făcut decât să sperii călătorii de pe peron. Aparatul era bine prins în dibluri. N-a mişcat, şi m-a privit absolut dezgustat!

N-aveam chef şi nici timp de mers cu pâra la nu ştiu cine mă putea ajuta, aşa că am oftat şi am scos o hârtie de 10 lei. Aparatul a mâncat-o, şi cu un râgâit uşor mi-a dat voie să bag codul din nou. Am tastat din nou, dar probabil supărat pe palma mea, a făcut acelaşi lucru şi cu cea de-a doua pungă.

Şi mă uitam eu la brăduţul de cadouri format acolo sus, şi ce era să fac… Am oftat din nou şi am mai eliberat 2,5 lei. O a treia punga vine din spate şi cu un ghiont egal le împinge şi cad toate în locul de unde trebuia să le iau… Victorie. Am apăsat pe butonul de rest, şi a început ca-n Vegas să zdrăngăne monedă cu monedă restul meu de 5 lei în monede de 50 de bani.

Blindat de pungi cu pâine prăjită, am mai oftat o dată şi mi-am umplut buzunarele cu de 3 ori mai mult mărunt decât aveam înainte.

Concluzie: Veniţi cu bani serioşi la voi când luaţi de la automatele de cipsuri. O cumpărătură duce la alta… 🙂

Posted in Diverse | 9 Comments »

Vis de mare excepţie!

Posted by Marlo pe 21-04-2009

De obicei nu visez foarte mult. Sau nu-mi aduc aminte. Sau visez atât de banal că nu mă prea interesează să-mi aduc aminte. Însă azi noapte s-a întâmplat ceva demn de Teleenciclopedia. Am avut un vis atât de abstract, tâmpit şi absurd, că m-am gândit jumătate de zi la el. Îl pun aici, doar-doar scap de el. 🙂

 

Partea I… Curent de la ruşi???

Se făcea că stăteam de vorbă cu un amic de-al meu care şi-a construit un sediu de firmă unde să se mute cu afacerea lui (până aici e corect). El mă sunase să mă roage să îl ajut cu o problemă. Se pare că prin curtea lui treceau nişte cabluri electrice ruseşti care se opreau într-unul din tavanele clădirii sale. Se curenta mereu în ele. Mă chemase pe mine ca să îl ajut. Eu, puţin uimit de situaţie, i-am explicat că ar trebui să întrebe un electrician. La faza asta mi s-a replicat că a făcut treaba asta, şi din nefericire firele sunt împletite cu reţeaua normală că nu se ştie unde sunt siguranţele, şi astfel nu se poate lucra. Eu m-am blocat, în creierul meu s-a făcut nod, şi nici nu mi-a trecut prin cap să-l întreb de unde naiba ştie că firele alea sunt ruseşti…

Văzând că tac, m-a condus pe coasta unui deal, iar la marginea lui, cum se lăsa panta în jos, era un gărduleţ de metal. Ne-am sprijinit bine de el şi mi-a arătat în depărtare, peste acoperişuri contemporane, un castel. După noi, mai era o doamnă care aştepta şi ea să stea la gard, aşa că ne-am grăbit. Plecând, m-am întors să văd ce face doamna la gard. L-a deschis şi a coborât la vale…

 

Partea a II-a – Drumul spre casă?

Eram cu bruneta mea drăguţă prin ţări străine şi calde. Venise vremea să ne urcăm în avion şi să plecăm. Avionul a plecat aproape tiptil de pe pistă şi totuşi zbura greu. Avea viteză mică şi abia se ţinea în aer. A făcut o voltă şi când a ajuns deasupra apei, pilotul a accelerat motoarele, iar avionul a împroşcat pur si simplu apa din jur, ridicându-se brusc.

La un moment dat, bruneta îmi spune că ea nu crede că avionul ăsta merge la Bucureşti, ci că l-am luat în sens invers. Eu, probabil beneficiind de un simţ GPS nativ, mă uit pe geam şi îi dau dreptate. Nu zburam în direcţia care trebuia. Cumva, pe drum, am coborât pe o insula. Insula era mare şi populată. Oraşul era situat pe coama unui deal, aproape munte, şi se lăsa în jos. Noi am picat fix în vârf, prin pădure. O pădure cu copăcei subţiri şi plante tinere. Trebuia să coborâm către aeroport şi astfel, am început să avansăm. După o bucată de drum, a început orăşelul. Era un fel de sătuc, mai mare, dar cu clădiri din piatră de râu. Uneori cărămizi. Arătau medieval şi toate erau diferite. Unele erau în formă de turn. Nu mai mari de 2-3 nivele. M-a izbit faptul că nu existau străzi. Ca să cobori, intrai la cineva în curte, îi treceai prin casă către cealaltă curte din faţă, de unde intrai în curte la altcineva, şi tot aşa. Noi ştiam vectorul: în jos!

Şi am continuat să coborâm. Panta era atât de abruptă uneori că intrai din curte la parterul clădirii într-o parte, coborai 2 nivele, şi când să ieşi pe uşă, erai fix în altă curte, la nivel. La un moment dat, am ajuns la o poartă către o curte. În spatele ei lătra un câine, dar am deschis poarta. Am intrat, câinele a trecut pe lângă noi în tăcere, apoi când am închis poarta a început să latre din nou, din partea cealaltă.

La un moment dat, s-a resetat treaba asta şi am luat-o de la cap din vârful dealului. Nu-mi dau seama de ce, dar mă rog, am început să coborâm din nou, trecând cam prin aceleaşi puncte, cu o singură noutate. La un moment dat, am trecut prin curtea din spatele casei mele din Bucureşti, călare pe gard, pe un bătător apoi pe o ţeavă de gaze, apoi am continuat drumul pe insulă.

Cam pe aici, a început telefonul meu să sune şi m-a trezit din somn aproape instantaneu. M-am trezit absolut şocat de vis, m-am grăbit să pun ceasul 10 min mai încolo să mai dorm niţel. Muream de curiozitate să văd ce se mai întâmplă! N-am mai reuşit, mă stresa îngrozitor ideea că acum acum sună iar ceasul, aşa că n-am mai adormit…

Posted in ciudăţenii, Diverse | 4 Comments »

Cerneala şi tonul de peşte

Posted by Marlo pe 15-04-2009

Ieri am fost pe dincolo acasă, de unde m-am mutat recent. Am mai pus la punct nişte lucruri şi tocmai mă pregăteam să notez acele lucruri în agendă. Pentru asta, evident, îmi trebuia o agendă şi pix. Agenda a fost prima, urmată de pixul pe care l-am găsit cu greu prin buzunarul de la traistă. Între timp conversam lejer cu interlocutorul meu care la un moment dat face ochii mari, de ziceai că s-a depresurizat locuinţa.

Îi urmăresc privirea către mâna mea care prinsese pixul şi se pregătea să scrie, dar cu şiroaie de cerneală (sau gel, na) albastră care curgeau din el. Am pus capacul şi am aruncat pixul la gunoi. Aşa frumos ca o albăstrea pe jumătate de mână, oarecum şters cu un fel de hârtie,  am terminat ce aveam de terminat şi am plecat dincolo.

Pe drum, mi-a venit ideea să trec pe la supermarket ca să iau nişte sare de lămâie şi să curăţ cu ea cerneala când o fi. Bine, nu înlăturam ideea de a lua şi ceva de mâncare cu ocazia asta. Sare de lămâie canci. Am luat helas. Dacă am luat helas şi eram la raionul de peşte, am zis să iau şi ton, că mi se făcuse poftă. Oricum nu-l mâncam cu helas, că am lămâie acasă. Aveam şi ciorbă acasă, dar tot mi-am respectat pofta, şi am mers la casă să plătesc produsele.

Şi uite-aşa ieri am mâncat ton pentru că m-am murdărit de gel de pix pe mână!

Bine, nu asta vroiam să zic. Făceam un fel de introducere către albumul cu norii (accesabil aici), promis lui Dănuşka! 🙂

Am să mai adaug poze. Între timp, aveţi grijă să nu vă murdăriţi de cerneală, dacă nu vă place tonul. 😉

Posted in Diverse, foto, umor | 3 Comments »

Vederi şi vedere

Posted by Marlo pe 06-04-2009

Mai ţineţi voi minte cum mergeam noi pe vremuri la Căciulata, sau prin alte staţiuni şi părinţii se apucau de trimiteau vederi? Şi aproape toţi avem acasă un vraf de vederi vechi de prin diverse locuri, de la Mamaia, Eforie Nord, etc… Scrise cu cerneală care s-a întins pe parcursul vremii, cu un conţinut de genul:

Către familia Popescu,

Vă pupăm cu drag, suntem la băi şi vă transmitem salutări de pe litoralul însorit

Maria şi Dan Pătraşcu

 

Ei bine,  în spiritul acestei tradiţii, azi am următoarea vedere pe care o aşez aici…

dsc00755-italy-coast-to-portofino1Italia – Genova, pe coastă

 

Dragii mei, vă trimit această fotografie pe care am făcut-o în timp ce învăţam un delfin să înoate. El fuma mult, ca dovadă norii răspândiţi pe continent, vizibili şi în figura 1. Oricât m-am străduit, n-am putut să contactez bărcuţele din faţă să se dea la o parte, pentru că nu aveau chef. Odată cu fotografia vă transmit salutările mele în format electronic. Iată-le:    O-\-<

🙂

Posted in Diverse | 2 Comments »

1 Aprilie

Posted by Marlo pe 01-04-2009

… dar nu vă păcălesc!

Am trecut alaltăieri prin pasajul de la Piața Universității. În momentul ăla am crezut că e 1 Aprilie, și s-a organizat o păcăleală de pasaj. Nu mai trecusem de multă vreme, și am fost absolut șocat să-l găsesc complet reamenajat, curat și liber de magazine! Îmi venea să dansez step, așa, fără niciun motiv, pe gresia absolut lucioasă, dar m-am abținut! Și atunci am observat momâia! Din centrul spațiului subteran, ea se uita la mine, cu dinți din fiare de călcat! Cu o mână din alte fiare. Cu o limbă de skate-board.

Sună rău a păcăleală, dar nu e! Am zis că nu vă păcălesc! Iat-o:

 

dsc09847-casca-fiare1 Lucrarea poartă numele „Fălci de fiare” și este realizată de Mira Ene, Codrin Stănciulescu și Vlad Ștefan, stundenți în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Minculescu”, din București.

Motto-ul lucrării:

„Fălci de fiare” este monstrul deșeurilor uitate prin dulapuri și debaralele de acasă. Capcana fălcilor sale este un pericol iminent.

Interesantă mi s-a părut și ironia de a plasa aceste „Fălci de fiare” în mijlocul unui spațiu recent curățat de tot, în care nu mai găsești decât o imensitate de spațiu, foarte ușor navigabil în orice direcție.

Îmi place mesajul, și regăsesc subiectul, poate la o scară mai mică, prin debaraua și demisolul meu. Poate ăsta ar putea fi un prim mesaj care să ne încurajeze să aruncăm toate vechiturile pe care le mai ținem prin casă.

 

Felicitări autorilor!

Posted in cugetări, Diverse, foto | 4 Comments »

Notificare

Posted by Marlo pe 24-03-2009

Din colecţia „Administratorul” azi prezentăm:

dsc09702-notificare

Cu toate că nu mă pot lăuda să fi rupt vre-un afiş, neavând sportul ăsta în sânge, la vederea anunţului totuşi mi-a trecut prin cap o idee evidentă (cred eu). Hai să nu punem afişe pe toate geamurile, ci să avem un avizier cu lăcăţel!!!

Doh!!!

Posted in administratorul, Diverse | 3 Comments »

Paşi pe zăpadă…

Posted by Marlo pe 20-02-2009

E, pe naiba… Voi chiar credeaţi? De unde atâta zăpadă? Ce e aici, Cireşarii lui Constantin Chiriţă?

Pardon. N-avem zăpadă. Nu mă întrebaţi de ce. Probabil s-a stricat congelatorul divin şi nu mai dă aşchii de zăpadă.
Dar a nins azi. A nins peste tot Bucureştiul, peste toate străzile. S-a depus mai mult pe maşini spre ciuda şoferilor care au scos lopăţicile mai repede ca puştii de trei ani pe plajă, grăbiţi să facă un castel. Eh, ăştia cu lopăţelele de iarnă se chinuie să scape de unul de pe maşina lor.
Acum ceva săptămâni mai dăduse o ninsoare de genul ăsta. Doar că aia a fost ceva mai eficientă. Venisem acasă după o zi plină şi mi-am găsit treptele ce duceau la uşa casei pline de zăpadă. Era tot o vineri, cred, iar eu, plictisit de tot ceea ce fusese în acea zi, am decis să dau cu mătura pe scări, pe aleea din faţă, pe aleea vecinilor, în faţa curţii, chiar şi la vecinul de lângă ce fusese suficient de amabil să cureţe şi în faţă la mine anul trecut, iar eu nu uitasem.
Totuşi ningea în continuare si cu impertinenţă la adresa muncii mele. Hmm. Am pus mătura pe hold şi am plecat la supermarket.
Am cumpărat 10 kg de sare grunjoasă. Ţin minte pentru că vânzătoarea a numărat de două ori pachetele. Şi nu numai atât. M-a întrebat:
– Aveţi aşa multă zăpadă?
La care eu nu am putut să mă abţin:
– Am ceva zăpadă dar vreau să asasinez şi un om de zăpadă din curtea vecină…
N-a înţeles exact ce am zis, dar am fugit repede cu sarea înainte să se răzgândească.
M-am întors ca un cowboy cu sarea, şi am făcut practic un mare măcel. Cred că am acoperit fiecare centimetru pătrat din proximitatea casei cu sare. Şi sare grunjoasă. Care scârţăie.
Vestea bună a fost că în vreme ce peste tot la toţi vecinii mei arăta nins şi zăpada era întărită, la mine ziceai că plouase toamna. Asfaltul era negru şi doar plin de sare.
Vestea nu tocmai bună, către nasoală, a fost că mă trezeam practic dimineaţa de fiecare dată când cineva trecea prin faţa casei şi scârţâia sarea. Şi nu doar atât. Săracii mei vecini, care au intrare separată, umpluseră casa scării de sare. De la mine! Eram un nenorocit de continent de sare şi aveam impresia că şi maşinile care treceau pe stradă ocazional, scârţâiau!
Câteva zile pe urmă.
Vecinul meu de la 1 era la maşină. Eu veneam pe trotuar către casă. Ştiindu-mi isprava recentă am luat un pas spăşit şi m-am băgat şi eu în seamă:
– Salutare! Ce faci… ?
– Păi, cu treabă, alerg.
[…]
Din discuţie o dau şi eu, sperând să mă scot din manualul „Cum să fii idiot în mijlocul iernii (aplicaţie practică, foloseşte sare la tonă)„:
– Am dat eu cu nişte sare pe aici, dar cred că am exagerat niţel. Că am cam dat mai mult decât am crezut că am dat.
La care, răspunsul prompt:
– Lasă, …, e bine, măcar nu ne rupem gâturile, şi oricum, ne mai ţine câteva ierni lucrarea ta.
[…]

Posted in Diverse, MacGyver | 4 Comments »

Hei ruup…

Posted by Marlo pe 09-02-2009

Mda, fac eforturi să mă învăţ cu WordPress, unde am de gând să-mi mut blog-ul momentan.

Aşa că..

Piua. Muncesc. 😉

Posted in Diverse | 2 Comments »