Libertatea iluziei

Un blog care sper să vă facă plăcere să-l citiţi din când în când.

Archive for the ‘furie’ Category

Omor de metrou

Posted by Marlo pe 17-03-2009

Era în jur de 7 seara. Vineri. Vinerea care tocmai a trecut. Luasem metroul către casă şi stăteam sprijinit într-un colţ al vagonului ascultând muzică în căşti. Nu prea aveam chef să mă gândesc la nimic. Eram relaxat că săptămâna se încheiase şi lucrurile au mers bine. Venea ziua de sâmbătă, duminică abia apoi luni, din nou. Însă ce omisesem pe moment a fost faptul că înainte de toate venea staţia Eroilor cu peronul pe stânga.

Mă uit prin jur. Erau câteva locuri goale şi am realizat că asta o să însemne măcel. Încă o dată. Nu ştiu dacă aţi sesizat că trecând pe la Eroilor către Unirii, o mare mafie de călători nervoşi aşteaptă pe peron. Şi toţi aşteaptă acelaşi lucru. Să prindă loc. Bă, da’ nu contează cine eşti tu, contează dacă eşti în drumul lor spre acelLoc. M-am obişnuit deja cu sălbăticia cetăţenetului disperat să stea jos. M-am obişnuit atât e mult, încât nici nu-i mai simt când plec cu 100km/h imediat ce se deschid uşile şi fac inevitabil câteva victime care n-au înţeles că nu se stă în uşă.

Dar vinerea aceea a fost delir. Mai rău ca niciodată, trenul încetineşte şi apuc să văd poporul. Ziceai că se filmează Răscoala. Un rând continuu de oameni, fără niciun spaţiu între ei, care se lipiseră de vagon. Lipseau nişte furci. Îmi aminteam totuşi când se mai schiţa aşa, un fel de gest de dat la o parte, nu că ar fi făcut loc, dar măcar ca intenţie… Acum, nimic! Toţi erau ca-n poartă la fotbal, pregătiţi să nu ia gol.

Eram la ultimul vagon, dornic să ies la Municipal. Lângă mine, în dreapta la aceeaşi uşă, un tânăr vizibil tensionat ca şi mine la vederea mafiei. În faţa noastră, pe exterior, un puştulache cu mobilul la urechi era fix pe linia de deschidere a uşilor. Eu am strâns geanta pe umăr, bine pregătit pentru impact. Aud un trosnit de oase din dreapta şi îmi pică fisa… Nici ăsta nu glumeşte.

Se deschid uşile. Puştulache, fără niciun avertisment dă să pună piciorul, probabil fix în mijlocul vagonului, noi oamenii fiind aparent nişte uşi batante în concepţia lui. Eu şi cel din dreapta ţâşnim. Da’ ţâşnim nene, nervoşi că toată lumea vroia să ne facă dop, şi nimeni nu schiţa niciun gest să se dea la o parte. Muţunache cu mobilul la ureche e efectiv luat pe sus şi pe partea mea cred că am zguduit cu succes vreo 4 persoane care vroiau să treacă prin mine sau ceva… Nu ştiu ce scor a scos colegul, dar ştiu că pe muţunache l-am învârtit până la stâlp unde l-am cam şi fixat. Gălăgie de nemulţumire, dar ghici ce. Ăia din spate deja ne făceau loc! Am avut din nou satisfacţia că poate, pe sistemul Pavlov, cineva o să fie mai cu bun simţ data viitoare.

Faza dură a fost când am ajuns la scări şi apare şi colegul cu care făcusem omorul la uşă. Eu serios, prins încă în fiorul momentului mă uit cu o mutră dură la el. Întâlnesc ca răspuns o expresie similară, apoi pufnim amândoi în râs. Adevărul că în doi a ieşit tunul cum nu mi-a ieşit mie singur niciodată!

 

Aşa că:

Fac echipă de rugby ad-hoc pe metrou. Înscrieri la faţa locului! 😀

Posted in călătorie, furie, realitate | 15 Comments »

Pur şi simplu

Posted by Marlo pe 10-02-2009

Am fost plecat din ţară zilele trecute. Vroiam ca primul meu post de la întoarcere să fie legat de asta. Să vă arăt locurile pe unde am fost, să mă laud cum am mers eu cu bicicleta pe trasee montane, cum m-am noroit şi mocirlit ca un porc (cred că am inventat nişte cuvinte aici), cum am îngheţat de frig dar am vizitat o frumoasă fermă de cai, cum am văzut cămile, şi alte prostii de genul ăsta.

În schimb încep cu asta, o treabă care m-a impresionat şi m-a mai trezit din iluzii, aşa cum mi se mai întâmplă. E vorba de foarte mediatizatul caz al lui Marian Cozma, jucătorul de handbal ucis acum câteva zile într-un local public.
Îl ascultam recent pe Mircea Badea la emisiunea lui, şi deşi nu-i împărtăşesc aşa de mult cinismul, pot spune că am cam rezonat cu el aproape la toate punctele atinse. Este absolut banal să mori ca un dobitoc pur si simplu pentru că te-ai opus unei situaţii în care o barmaniţă e dată cu capul de masă pentru că le-a cerut „şmecherilor” plata pe consumaţie. O situaţie în care un om e într-o situaţie de aşa natură creează nelinişte celorlalţi. Asta pentru că nu poţi, nu vrei să concepi că aşa ceva ţi se poate întâmpla şi ţie. Şi te opui. Te opui poate cu iluzia că vreodată „cândva” într-o situaţie pur şi simplu similară în care vei fi TU la mijloc, poate, POATE cineva îţi va sări în ajutor aşa cum ai sărit tu.
Nu am putut să nu-mi imaginez scena. Exact la fel, nici eu nu vreau să concep aşa ceva. Nu cred că eu m-aş fi băgat să fi fost în locul lui. Recunosc că mi-ar fi fost frică pentru că oricât mă mai pricep să dau un pumn, sunt convins după cum arătau ăia că mi-o luam instantaneu chiar de la unul singur. Dar cred că m-aş fi uitat bine la ei, măcar să fiu un martor cât de cât. Şi m-a cutremurat ideea de a fi fost martor neputincios la aşa ceva. Probabil chestia asta, sentimentul ăsta stă la baza resortului care te împinge să intervii în asemenea situaţii. Şi asta probabil ca să-ţi asiguri liniştea interioară, să nu rămâi pur şi simplu şocat de o tâmpenie care e pur şi simplu pervers de banală, contrar a ceea ce ţi-ai fi închipuit până acum.

Posted in furie, realitate | 1 Comment »

Totul e scuzabil…

Posted by Marlo pe 08-11-2008

Da. E scuzabil că oameni mor zilnic de foame.. Dar ăsta e prea cliche.. Nu, hai să spunem că e scuzabil ca măcar o tânără să moară pe Kisselef o dată pe an. E bine? Pentru 10 puncte, pe cine întreb dacă e bine? Pe tine?

E scuzabil să mi se desprindă asfaltul de sub cauciuc atunci când ating 85 kmph.

E scuzabil ca cineva prins zburând pe asfalt să ceară ofiţerului de Poliţie „să sufli tu, mă”… Şi să-i iasă…

Nu realizez unde te afli tu. Lucrurile astea trec pe lângă tine cu viteza indiferenţei, iar TU eşti cel care permite asta.

Tu eşti cetăţeanul X. Eşti cetăţeanul pe care îl doare în cur, dar eşti politic corect. Eşti incapabil de atitudine, dar eşti conştient de atitudinea pe care ar trebui să o ai şi asta îţi dă paşaport să te duci dracu. Eşti victimă. Eşti mereu o victimă, şi eu sunt „vinovat” că cer atitudine de la tine, PENTRU că eşti deja victimă. Prejudiciu de imagine.. Nasol..

Hai să-ţi spun o chestie prietene, tu cu coloana fix către stelele de sub pământ..

Cineva din cei pe care îi vei naşte, te va cunoaşte. Singurul lucru de care îţi e teamă e să nu se întâmple pe parcursul vieţii tale, dar e foarte probabil să se întâmple exact atunci.

Să suflii tu mă.. Şi ai să o faci, pentru că eu am să ţip mai tare decât tine.

Posted in furie, realitate, social | 2 Comments »