Libertatea iluziei

Un blog care sper să vă facă plăcere să-l citiţi din când în când.

Archive for the ‘social’ Category

Valentine’s Day

Posted by Marlo pe 13-02-2009

Mda, adică mâine. Celebra sărbătoare de împrumut occidental vine acum încă o dată în România. Ocazie pentru vânzători să scoată toate ştifturile nevândute de mărţişorul trecut, ocazie pentru toţi blogării să scrie câteva rânduri despre asta, ocazie pentru vre-un reporter TV să iasă şi să întrebe random pe stradă pe câte un zăpăcit cu un pluş în mână:
– Ce i-aţi cumpărat? Dar ea ce credeţi că vă cumpără? Dar anul trecut ce i-aţi luat? Atunci i-a plăcut? Dacă faceţi o extrapolare a reacţiei ei folosind o fitare de grafic simplă cu rezolvare prin matrici, cam ce credeţi că o să-i cumpăraţi la anu’, şi o să-i placă? …
…, ocazie să îmi amintesc încă o dată cam cât de sintetic ştiu unii români să vadă unele ocazii, să le poleiască cu auriu şi să tragă şi o fundă din bandă de plastic peste.
Mărturisesc că nu m-am gândit ce să cumpăr. Doar că vreau să fie ceva deosebit, care să nu fie uitat peste o săptămână. Şi asta îi cam exclude pe toţi comercianţii ad-hoc.
Acesta e un reminder. Mâine e o zi la fel de obişnuită ca restul zilelor. Sau aşa ar trebui.
Dacă înţelegeţi unde bat. 😉

Posted in eveniment, social | 1 Comment »

Astăzi…

Posted by Marlo pe 29-01-2009

Azi am intrat într-un supermagazin (na, ca să nu zic supermarket!) să-mi iau ceva de mâncare. Mă rotesc eu ce mă rotesc pe acolo, indecis ce să iau, când observ zarvă mare la casă. Un grup de ţigănci echipate cu fuste, baticuri şi puradei, deci standard, erau cu gura mare pe vânzătoare. Mă apropii şi eu ca alţi curioşi:
– Făăăh, apăi dacă vroiam io, furam făh şi nu ştiai tu, [epitete+gestică+un set incert de blesteme (?)].
– Hai hai, scoate tot!
Vreo doi agenţi de pază destul de solizi şi nu prea amuzaţi încadrau scena, plus o mare parte din personalul magazinului, nici ei prea răbdători. Unul câte unul, apar produsele pe tejghea ascunse din diverse cotloane ale îmbrăcăminţii. Cel mai mult produse alimentare. Am dedus că se încercau provizii pentru zile negre.
După vreo 5 minute de dat din colţ în colţ, ţigăncile au ieşit nervoase foc cu blesteme care mai de care mai sofisticate. Nu cred că reuşiseră să păstreze din tot ce furaseră decât poate câteva pacheţele de gumă (dacă or fi luat aşa ceva).
Am continuat cumpărăturile şi când am terminat ce aveam de luat, mă apropii de una din case.
– Clienţi vechi? Întreb eu.
Nu m-a înţeles.
– „Doamnele” de mai de vreme, completez eu.
– Aaa, veniseră la furat. Tot împingeau coşurile la derută „Ia-l pe al meu, ba pe al meu”, să ne ameţească pe noi. Da’ nu în coş aveau ele „marfa„.
Şi încheie victorioasă:
– Le-am scuturat până au scos tot!
– Criza asta e mai rea decât am presupus dacă nu mai pot fura ţiganii de prin magazine.
A râs cu poftă şi ea, şi clienta din spate, dar eu glumeam doar pe jumătate. Mă gândeam, trecând peste amuzamentul şi satisfacţia scenei de mai devreme, oare unde îi poate duce disperarea pe unii la o adică? …

Posted in realitate, social | 6 Comments »

Răzătoarea!

Posted by Marlo pe 10-12-2008

Sunt un cetăţean care apreciază sincer valorile artistice ad-hoc suflate cu praf ca vinurile vechi. Mai mult, mă străduiesc să promovez astfel de valori. De aceea o răzătoare clasică (uşor curată) aflată în luneta unui Tico, nu numai că nu-mi înspăimântă neuronii, nu mă şochează şi nu îmi face faţa să arate aşa:ci dimpotrivă, mă determină să mă opresc cu scârţâit de bocanc şi cu respect, să pun falca în 2 degete şi să dau din cap admirativ (gen hip-hop), exact aşa cum am văzut eu că fac ăia în faţa unui Rembrandt (da, am scris bine).
Puteam să pariez pe tot salariul meu că totuşi autorul ar fi lăsat o mărturie inscripţionată pe un papirus, pe undeva, unde să devină clar ce mama dracu’ caută răzătoarea aia în lunetă. Măcar un bileţel printat şi plin de dungi de fotocopiator care să scrie:
Vând Tico SX full-option (răzătoare included)
Dar nu. Spre surprinderea mea, şi sunt sigur că şi a ta, n-am descoperit aşa ceva. Am studiat cu atenţie maşina şi cu toate indiciile la îndemână totul a devenit clar. Inspiraţia m-a pocnit ca perspiraţia vara în RATB™. Ştiam tot ce s-a întâmplat. Am derulat filmul evenimentelor şi am dedus complet scenariul!
Maşina e un Tico, vehicul destul de fâşneţ în trafic, ceea ce indică necesitatea deplasării rapide a conducătorului auto. Sugerează o firmă. Jegul cât degetul confirmă. Maşina e de firmă, şi nu cară demnitari. Deci e vehicul utilitar. Polobocul şi trusa de scule confirmă încă o dată.
Se pune problema conţinutului portbagajului din moment ce polobocul, trusa de scule şi… răzătoarea… nu se află totuşi în el.
Sugestii ale conţinutului portbagajului:
– 2 damigene de vin de ţară; sau
– 1 sac de rafie plin cu un conţinut neclar; sau
– 20 kg de legume diverse (morcovi, ţelină, etc… Lucruri pe care le dai fără remuşcări în mod frecvent pe răzătoare); sau
– scule diverse de un volum incredibil care nu mai permit răzătoarei să le ţină companie.
După tragere la sorţi, ultima variantă stă în picioare.
Mai departe observăm polobocul aruncat în sictir pe sistemul ‘te dreq, stai acolo, şi se deduce că şi sculele sunt de firmă. Intervine întrebarea… Răzătoarea… E de firmă?
Hmm, prea devreme să ne dăm seama.
Mai studiem.
Vedem cutia cu table. E clar. Sunt mai mulţi angrenaţi în afacere. Cel puţin 3 oameni. Doi joacă table şi unul munceşte, logic, pe sistemul: câştigătorul stă la tablă (culmea, în şcoala generală era invers).
Apoi, APOI, sesizăm cel mai interesant indiciu. Tăviţa de gheaţă. Nu se vede foarte clar mai sus, dar se află SUB polobocul galben (pariez că dacă nu ştiai ce dracu’ e ăla un poloboc, acum când am zis şi culoarea, ţi-a picat fisa.)
E o tăviţă de aluminiu cu compartimente de plastic. Aia are nevoie de un frigider. Un frigider într-un Tico e ca un elefant într-un frigider (vezi bancul celebru), deci aceste două piese nu au scop utilitar imediat (ca polobocul).
E foarte clar. Sunt la vânzare iar proprietarul a uitat să pună anunţul de preţ! Joacă dur! Vrea licitaţie. Şi nici nu se grăbeşte cu banii… E şmecher…
Mi-e clar. Încă un mister rezolvat într-un drum de la un semafor la altul. Dacă aş purta pălăria acum, m-aş scărpina sub ea şi aş lua o mutră de detectiv particular satisfăcut de munca lui.
La dracu’ (aşa vorbim noi în toate cărţile pe care le-ai citit), de azi am văzut mai multe tâmpenii decât până ieri.
Semaforul se face verde. E gelos. Să fie sănătos, eu m-am cărat alb-negru!

Posted in MacGyver, social, umor | Leave a Comment »

Totul e scuzabil…

Posted by Marlo pe 08-11-2008

Da. E scuzabil că oameni mor zilnic de foame.. Dar ăsta e prea cliche.. Nu, hai să spunem că e scuzabil ca măcar o tânără să moară pe Kisselef o dată pe an. E bine? Pentru 10 puncte, pe cine întreb dacă e bine? Pe tine?

E scuzabil să mi se desprindă asfaltul de sub cauciuc atunci când ating 85 kmph.

E scuzabil ca cineva prins zburând pe asfalt să ceară ofiţerului de Poliţie „să sufli tu, mă”… Şi să-i iasă…

Nu realizez unde te afli tu. Lucrurile astea trec pe lângă tine cu viteza indiferenţei, iar TU eşti cel care permite asta.

Tu eşti cetăţeanul X. Eşti cetăţeanul pe care îl doare în cur, dar eşti politic corect. Eşti incapabil de atitudine, dar eşti conştient de atitudinea pe care ar trebui să o ai şi asta îţi dă paşaport să te duci dracu. Eşti victimă. Eşti mereu o victimă, şi eu sunt „vinovat” că cer atitudine de la tine, PENTRU că eşti deja victimă. Prejudiciu de imagine.. Nasol..

Hai să-ţi spun o chestie prietene, tu cu coloana fix către stelele de sub pământ..

Cineva din cei pe care îi vei naşte, te va cunoaşte. Singurul lucru de care îţi e teamă e să nu se întâmple pe parcursul vieţii tale, dar e foarte probabil să se întâmple exact atunci.

Să suflii tu mă.. Şi ai să o faci, pentru că eu am să ţip mai tare decât tine.

Posted in furie, realitate, social | 2 Comments »