Libertatea iluziei

Un blog care sper să vă facă plăcere să-l citiţi din când în când.

Şişul de serviciu

Posted by Marlo pe 02-07-2009

Azi a fost încă o dată o zi interesantă la serviciu. Probabil că dacă aş scrie toate lucrurile care fac interesantă o zi, aş rămâne fără blog să scriu pe. Dar mă rezum la ceea ce am timp şi spaţiu a descrie. Şi totul a pornit de la faptul că pe la ora 13…

Mi-era foame. Aşa mă pocneşte pe mine. Realizez că am trosnit tastele de la laptop până am consumat toată rezerva de calorii. Şi problema care apare nu e cea de „Mi-e foame„, cât cea de „Ce să mănânc??”. Cred că mulţi dintre voi ştiţi la ce mă refer. Aveţi toate aceste minunate locuri de unde să vă procuraţi mâncare din apropiere, şi nu ştiţi ce să alegeţi. Să fie ceva de la supermarket? Sau de la fast-food-ul ăla? Sau de la pizzerie? Să iau suliţa şi să vânez ceva de pe podul de la Basarab? Poate cot la cot cu un papuaş, iese ceva de un grătar.

Şi apar tot felul de variante, şi apare necesitatea de a chema colegii la sfat: „Bă! Ce mâncăm azi?„. Şi începe acel brainstorming care mai amână foamea o oră, până la decizia finală:

Merg la supermarket. Văd eu acolo ce iau.” Şi evident că nu puteam să merg singur. Că nu era interesant. Îl atrag şi pe colegul meu în afacere. Şi împreună purcedem la pas către clădirea cu case de marcat.

Tudor îşi ia fructe. Eu am luat un ghiudem după ce am încercat să mă lămuresc cu vânzătoarea care e mai iute: ghiudemul sau babicul? Am căzut la pace: Lăsaţi, daţi-mi ghiudem, că iau eu un kil de ardei dacă e. A râs, dar eu nu am glumit. Am luat şi ardei apoi ne-am întors la birou, în bucătărie.

Ghici ce. Ghiudem-ul e ca un salam tare. Ăla trebuie tăiat şi n-aveam cuţit. Şi nici nu-mi venea să cred!! Ştiam că din 100 de cuţite rămăseseră măcar 2 dar-ar naiba în ele. Am răscolit prin toată bucătăria. Nimic! Eram dispus să tai şi cu briceagul meu, dar îl uitasem acasă. Am cedat şi am mers la magazinul alăturat de unde am cumpărat 10 cuţite. Un set de 6 şi 4 separat. Şi le-am răspândit prin bucătărie, cu speranţa să le mai găsesc şi peste câteva luni.

Aceeaşi zi…

Urc la etajul 1. Prin drumurile mele trec pe lângă biroul unei colege. Pe lângă setul bine ordonat de dosare şi bibliorafturi… Un mare cuţit! Un fel de satâr al cuţitelor. Pe birou. Îl ştiam. Mă gândisem la el mai devreme, când n-aveam cu ce să tai mâncarea. Râd cu poftă şi fac poza!

Le cuteau

Acum, eu ştiu că viaţa e dură, dar oameni buni, dacă vreţi să fiţi Rambo la serviciu, măcar legaţi bentiţa aia roşie. Eu nu cumpăr săbii ninja să tai salamul, daaa? 😀

Dedicat colegei mele pe care o rog să renunţe la instinctele sângeroase!

Posted in Diverse, MacGyver, umor | 3 Comments »

The earth song

Posted by Marlo pe 01-07-2009

In memoriam

Michael-Jackson

1992

Aveam 11 ani şi un casetofon japonez. De fapt, aveam (adică părinţii mei aveau) 2 dar unul era deja bucăţele. Desfăcusem difuzoarele cu centrul argintiu, butoanele, firele şi cel mai important… Motoraşul! Ăla avea mare valoare pentru mine. Era singura piesă care făcea ceva vizibil util atunci când băgai curent în ea. Mama se obişnuise cu ideea cam de când a văzut că demontam tot ceea ce avea şuruburi. Bunica era cea care îmi dădea bătaie de cap că trebuia să ascund „sculele” de ea mereu. În fine, pe lângă acest super hobby la care am să revin mai târziu, îmi plăcea muzica. Ţin şi acum minte cum am reacţionat când am descoperit ce înseamnă stereo. Eram absolut fascinat de cum se aude muzica diferit în urechile mele L şi R.

Îmi înregistram muzica de la radio şi înregistram pe casete magnetice. Şi niciodată nu eram atât de bine pe fază atunci când începea o melodie ca să o înregistrez de la început. De-aia casetele mele erau ca un DJ mix, în care melodiile nu aveau început ci doar o rupere de la finalul melodiei anterioare.

Şi ţin minte că eram fan Michael Jackson. Aveam câteva albume ale lui pe casetă, inclusiv ABC şi Dangerous (dacă-mi amintesc corect). Primisem cu unul din albume şi o mască de o prindeai cu elastic! Aveam un walkman cumpărat cu 6000 de lei (sau 600, nu mai ştiu) de la mare, care funţiona cu 4 baterii, gros cât un tanc, dar ascultam la el de rupeam.

Şi ţin minte că atunci când a fost concertul, mi-am luat „sculele” şi am pregătit înregistrarea concertului, care se dădea şi la TV. Am conectat supravieţuitorul japonez pe canal stereo cu Telecolor-ul şi m-am înarmat cu cele mai bune casete şi răbdare… Şi aşa am stat de am înregistrat concertul de pe televizor, concert cu care m-am torturat o perioadă să-l ascult până m-a enervat la culme calitatea sunetului şi am renunţat. Am preferat albumele originale.

2009

Michael Jackson moare în urma unui stop cardiac. Cel mai stupefiant lucru pentru mine a fost că pe lângă faptul că nu-mi venea să cred, toată lumea din jurul meu simţea la fel. Nimănui nu-i venea să creadă. Cred că ne obişnuisem aşa de mult că ni se părea că e turnul Effel, sau oricum, ceva care va dăinui sute de ani.

Era seară şi mă uitam pe VH1. Se dădeau numai melodii cu Michael Jackson. Şi atunci am avut a doua revelaţie. Deşi nu mai ascultasem de multă vreme, ştiam toate melodiile, favorite fiindu-mi majoritatea. Şi erau multe de tot!

Cred că e singurul artist care are atâtea piese care să-mi placă…

Michael Jackson – The Earth Song

Posted in cugetări | 6 Comments »

Save on desktop

Posted by Marlo pe 22-06-2009

Este absolut inevitabil. Nu reuşesc să mă abţin să salvez pe desktop diverse chestii. Ori trebuie să dau restart şi lucram la un articol pe un forum şi trebuie să-l salvez undeva… Ori descarc un fişier şi din viteză îl pun fix… pe desktop!
Orice aş face, reuşesc în câteva zile să îmi pun tot desktop-ul pe bigudiuri. Arată penibil. Şi e vraişte.
Documente Word, excel, diverse fotografii salvate de pe cine ştie pe unde, scurtături de toate felurile împrăştiate peste tot… Şi nu mă opresc. Şi tot încarc desktop-ul ca mecanicul de tren pe cărbuni cu lopata în mână.

Şi stai! Odată la nu ştiu câte săptămâni mă enervez. Dau cu pumnul în masă şi zic „Ce dracu’ e mizeria asta pe desktop?„. De parcă m-aş uita la un alt calculator, nu la al meu. Şi atunci încep şi filtrez. Pun documente la documente, poze la poze şi şterg toate scurtăturile pe care nu le-am folosit de 1 an. Îmi prelungesc efortul în artă plastică de ajung să ordonez şi cele 5 iconiţe care rămân pe podium ca la concursul de miss. Tot timpul iese câştigător My Computer şi ocupă locul regal (colţul din stânga sus) şi pe ultimul loc Recycle Bin şi se refugiază la… (colţul din dreapta jos). Şi aşa, un Yin şi Yang se formează pe calculator, într-o linişte temporară de un Feng Shui absolut în care parcă aud corul Madrigal cum rosteşte o odă.

E curat! Atunci observ că am ecranul murdar şi încep de dau şi cu mop-ul ca să dezlipesc praful de pe el.

Şi evident, calculatorul ajunge la acel nivel maximal de puritate de unde nu-ţi mai vine să-l dai jos.

Apoi… Timpul trece. Stai temător să nu mai salvezi prostii pe desktop, dar eventual o faci la un compromis cu ideea că hai că doar acum, şi curăţ după’. Şi tot aşa, până iese fix ciorba dinainte.

Şi iar apoi, după câteva iteraţii din astea ajungi probabil la concluzia mea despre mine: Sunt irecuperabil. Am salvat şi voi salva pe desktop!

Posted in cugetări | 6 Comments »

Pur şi simplu

Posted by Marlo pe 18-06-2009

Pentru că azi am dat peste filmuleţul ăsta şi m-a binedispus foarte tare, îl pun şi aici.

Vreau şi eu aşa ceva în Gara de Nord! 😀

Posted in libertateailuziei | 2 Comments »

Ardeii iuţi

Posted by Marlo pe 18-06-2009

Ocazional, mănânc extrem de picant. Nu am găsit să am limită până acum, deşi există un fel de mâncare la restaurantul indian Taj pe care nu-l pot termina de iute ce e. Dar îmi place. Şi ca atare, eu am mereu ardei iuţi prin frigider. Mănânc probabil 1-2 cât or fi de iuţi la o masă. Asta mă face şi pretenţios. Mă duc la tarabă:

– Sunt iuţi ardeii?

Şi începe de parcă i-aş fi amintit de Satana:

– Phooooai de mine, ăştia dau foc la toată piaţa, au aruncat deja în aer castraveţii şi taie tabla galvanizată mai rău ca acidul…

Eu de obicei răpăi din degete, îi cer cel mai iute ardei, îl mănânc pe tot şi atunci decid dacă mai iau. Pe mulţi îi şochează asta, dar eu plătesc ardeiul oricum. 🙂

Ieri, în schimb…

Eram cu bruneta venit de la Billa cu sarsanale. Că, deh. E aproape. Şi cum căram noi prin genţile alea cumpărături de greutatea unor garnituri de tren, bruneta vine cu ideea să trecem prin piaţă ca să luăm nişte roşii. Facem tabără la colţul pieţei cu ideea să se ducă ea şi eu să rămân cu cele cumpărate.

– Ia şi nişte ardei iuţi te rog, îi zic.

– Păi şi cum îi cunosc pe ăia iuţi?

– Vezi să fie mai închişi şi cu striaţii pe ei.

– Ok!

Pleacă, iar eu rămân în poziţia de paznic la bagaje cu ochii ficşi în zare…

Se întoarce bruneta, toată un zâmbet şi îmi pune în braţe un ghiveci cu o plantă în ea din care atârnau 2 ardei.

– Ce faci măi, eu zic ardei, tu vii cu pomul??

– Păi îi uzi şi cresc, zice ea râzând cu poftă.

Până la urmă mi-a luat şi ardei, dar m-a procopsit şi cu planta! Cred că a fost răzbunare! Ea are 1 milion de ghivece pe balcon şi deci activitate de stropit. Eu sunt mai mult pe principiul: plantele se udă la ploaie, că d-aia cresc în pământ!

Aşa că iată. Am şi plantă de ardei.17062009151 - Ardei [s]

Posted in Diverse, foto, umor | 4 Comments »

Campanie foto

Posted by Marlo pe 17-06-2009

Am cotrobăit azi prin vraful meu de poze. Vraful digital adică. Ăla frumos structurat pe foldere şi care abia aşteaptă să mă mai simt să greblez prin el ca să mai scot câte ceva pentru un album. Şi ar trebui să mă simt, că am zeci de mii de poze.

Azi pun 2 fotografii panoramice. M-a învăţat cineva cum să mai corectez lumina la una din ele, dar momentan le las aşa.

Păltineni. Prima fotografie e pe lângă Gară, iar a doua arată râul Buzău. Cea de-a doua are în componenţă 11 fotografii lipite între ele.

Dar nu mă opresc aici. Lansez cu această ocazie campania „Nu prăfuiţi jpeg-urile„. Vă invit pe toţi cei care citiţi aceste rânduri să cotrobăiţi prin calculatoare, să căutaţi printre toate fotografiile pe care le-aţi salvat de-a lungul vremii de pe cardul aparatului foto, apoi nu le-aţi mai făcut nimic (adică aţi uitat de ele), şi să alegeţi câteva care vă plac!

Trimiteţi pe adresa libertateailuziei@gmail.com una sau mai multe astfel de fotografii însoţite de o scurtă poveste asociată fiecăreia şi mă angajez să vă public fotografiile pe blog la o secţiune deschisă special pentru asta aici numită Fotografiile voastre (fotografiile preferabil până într-un Mb fiecare). Voi trece, evident, şi o adresă web şi alte date, dacă doriţi. 🙂

Propun un prim termen de 3 luni de zile pentru campanie.

Vă aştept, pentru că ştiu că şi voi, ca şi mine (îndrăznesc să zic), aveţi fotografii deosebite de care „cred” că aţi uitat. 🙂

Posted in foto, voi | 5 Comments »

A plouat

Posted by Marlo pe 03-06-2009

Rain

A plouat ieri. Eram dincolo recondiționând niște ferestre. Adică le dădeam foc și râcâiam vopseaua. Și pe undeva pe la ora 7 m-am săturat să râcâi vopseaua și am vrut să plec acasă. Doar că a început să plouă. Torențial. Am chemat un taxi și după ce am navigat printr-un București peste care cădea grindină și apă din belșug, am ajuns acasă. Dar stai! Nu se terminase!!

Deși ploaia încetase, povestea continua. Pe majoritatea posturilor TV. Eram pe Realitatea. Copaci căzuți, stâlpi plin cu pasageri căzuți (perla aparține Melaniei Medeleanu), apă și iar apă… Ce mă udase ploaia, dar de la știri eram deja leoarcă! Dacă nu erai plouat deja, aveai ocazia să simți la maximum cum devine cazul! Ploaie, ploaie, plouă, ploaie, apă, plouă, ploaie!

Băi nene, chiar nu avem ce face decât să turuim o oră despre ploaie??

Fotografia preluată de pe chromasia.com

 

Editare ulterioară:

Am fost cârcotaș cu doamna Medeleanu și e fair play să public și replica dumneaei:

 

si totusi…. recunoaste, nu e vorba despre orice ploaie! Cata vreme efectele ei s-au simtit pana azi la pranz ( abia la 1 a venit curentul la mine acasa) si chiar si la jurnalul de 6 inca mai contabilizam pagubele, se cheama ca discutia avea un sens:)

stalpi plini cu pasageri:)))) mi-i si imaginez catarandu-se..
te rog, totusi, da contextul intreg, sa nu inteleaga lumea ca-s nebuna…
Era o nefericita inversare de cuvinte… in loc de …”Un stalp s-a prabusit peste un autobuz plin cu pasageri” a iesit ” un stalp plin cu pasageri s-a prabusit peste un autobuz”
:) )
vanare placuta! 
:)
Melania

 

Așa e, nu a fost deloc o simplă ploaie. La mine a refulat o parte din apă și era să-mi inunde o parte din subsol. Când am luat taxiul m-am mișcat fulgerător și n-am stat mai mult de 1 secundă în ploaie, dar suficient cât să mă ude bine și să mă lovească cu bucăți de gheață. Pe cheiul Dâmboviței se circula aproape cu gondola, deci una peste alta, da! A fost ploaie serioasă.

Era clar că n-ați fi greșit decât din viteză, dar a fost prea tare faza!

Vă mai așteptăm pe la noi și pe vreme însorită. 🙂

Ah, și să nu uit! Nu mai insistați așa mult cu ploile! 😉

Posted in cugetări | 6 Comments »

Internetul, tot Internetul şi doar Internetul

Posted by Marlo pe 28-05-2009

2000

M-a rupt! M-a costat o avere! Eram absolut falit. Am dat 3 milioane pe un calculator. Dar, nene… Aveam primul PC!

AMD K5 la 90 mhz, 32 RAM, Placă video ATI sau ceva… Hard de 800 de mega! Monitor de cinşpe inci care făcea poc atunci când schimbai rezoluţia! Şi modem de 56k! Până aici!!!

Eram novice. Nu umblasem decât pe HC şi deşi ştiam să programez pe ăla, maşinăria asta nouă era al naibii de sofisticată! Pe mine mă interesa Internet-ul. Am chemat un amic la mine, un fel de guru al tuturor lucrurilor IT. Pe atunci aveam impresia că toate componentele de calculator se opresc în faţa lui ca să se închine de câteva ori pe zi. Mi-a explicat că trebuie să bag linia telefonică în modem ca să am „net”. Gata frate. Eu şi improvizaţiile suntem uite-aşa! Ca atare am luat foarfeca, nişte cablu de prin casă, şi am prelungit cordonul de la telefon fix până prin spatele calculatorului unde am mai făcut un „ştuţ” ca să dea în modem.

– Bă, vezi că îţi dau un cont de net. Dar e din ăla de sunteţi vreo 3 pe el.

– Păi şi ce înseamnă asta?

– Adică ai viteza mai mică dacă sunteţi mai mulţi conectaţi.

– Lasă frate, ce-mi trebuie mie viteză. Să se încarce paginile.

– Se încarcă, se încarcă…

Atunci a început totul. Ore întregi şi nopţi pierdute pe net, că noaptea era mai ieftin, asta dacă te puteai conecta. Nici nu făceam mare lucru, să zici că uite ce mare filozofie făceam… Stăteam pe mIRC şi pe diverse pagini de web. Foloseam metacrawler.com în loc de google de azi. Căutam documentaţii de programare în cod maşină, că la aia mă pricepeam de când cu HC-ul şi vroiam să învăţ şi pe PC. Aşa am descoperit turbo pascal, C-ul şi Visual Basic. Şi aşa m-am apucat să programez chestii ceva mai serioase decât nişte jocuri pe un HC. Dar Internetul era pivotul principal. Era o lume nouă în care continentele nu aveau apă între ele, ci doar viteză de 1k. Începeai să cunoşti câteva paradoxuri. Se face că cu cât lumea ştia să tasteze mai repede, tasta mai prescurtat. Apăruseră dialecte bizare în care 3 litere însemnau 1 propoziţie sau cel puţin 2 cuvinte. Vedeai cuvinte cu cifre în ele şi simboluri combinate să iasă feţe expresive…

2009

Sunt în sufragerie. E o mizerie de nedescris. Parchetul e plin de praf alb, muncitorii au terminat de instalat caloriferele noi. Alea vechi de juma’ de tonă stau pregătite să le ia ţiganii. Nu mai e mobilier aproape nicăieri. Doar materiale de construcţie, plăci de rigips, scule. Ah, şi canapeaua. Aşteptam pe cineva, dar am zis să intru puţin să caut ceva pe Internet. Am scos laptop-ul şi am dat drumul la Wireless. Ştiam că printre vecinii mei sunt 2 cu wireless neprotejat, aşa că nu era nevoie să mai bag cablul meu. Nici nu ştiu pe unde era îngropat.

Connected! „Ştuţul” radiopurtat şi-a făcut datoria. Eram conectat. Aveam prin aer o viteză de 40 de ori mai mare decât acum aproape 10 ani pe modem. Păcat că nu făceam decât să îmi verific mail-urile. Şi alea pline de SPAM. Dar tehnologia există şi totul se mută pe ea. Televiziuni, radiouri, presă, comunităţi întregi, afaceri etc…

Şi atunci mi-a trecut prin cap că poate Internetul de acum este „The Matrix V0.1.

Connect

Posted in amintiri, realitate | 3 Comments »

Aspirator stradal

Posted by Marlo pe 04-05-2009

Nu, sincer nu… Nu sunt la curent cu noile gadgeturi. Eu credeam și aspiram spre a cunoaște noul Nokia N97 (spre exemplu). Despre care un grup de cetățeni mi-a oferit numai informații pozitive. Precum că e următorul OZI (Obiect zburător identificat) și cum face și desface și nodul Gordian.

Pe naiba. M-am înșelat. Revelația mea a venit de 1 mai muncitoresc. Pentru că atunci a fost luată fotografia de mai jos. Într-un context muncitoresc, de 1 mai. Am fost șocat că există acest aspirator de gunoaie stradale. Am fost șocat că cineva lucrează de 1 mai, și am fost șocat să văd că folosește pubele standard ca și containere. Dar mi-a plăcut. Nu de alta, dar pare mai rapid decât clasica pubelă cu două roți de tractor alăturate în care se vâră ce se mătură pe străzi. Pare… Acum nu știu.

Dar avem. Avem, oameni buni, aspiratoare stradale. Vom avea un București mai curat?

dsc09797-rebu-machine

 

Am identificat și firma producătoare:

http://www.glutton.com

Posted in bucureşti, realitate | 4 Comments »

Bake Rolls 3 în 1 la preţ de 3

Posted by Marlo pe 24-04-2009

Am intrat la metrou. Ieri seară, dar bine, era aproape ieri-noapte. Peronul relativ populat pentru ora aia iar mie mi-era foame, fapt ce m-a determinat să observ mai cu atenţie automatele aflate pe peron ce distribuie contra cost „junk food” (adică cipsuri, ciocolată şi alte porcării). Am zis, hai că iau Bake Rolls, că sunt mai de doamne-ajută (un fel de pâine prăjită cu mirodenii, deşi cred că ştiaţi), şi evident că am început să mă percheziţionez de mărunt. Nu de alta, dar aveam şi vroiam să scap de el. Şi am reuşit într-un final să strâng de 2,5 lei în mărunt, cât costa o pungă de aşa ceva.

Citesc cu atenţie cele 10 porunci de pe eticheta cu Instrucţiuni şi încep să lucrez la aparat. Ajung pe la porunca 4 sau a 5 şi tastez „31” (codul produsului dorit). Oooooo! Minune! Probabil un pitic mic din spate a răsucit de o manivelă că s-a învârtit o spirală şi pacheţelul a avansat până… a rămas agăţat în continuare de marginea de sus, în loc să cadă…

Citesc repede celelalte porunci. Nu scria nimic de aşa un scenariu, absolut abominabil probabil, în concepţia lor. A, ba da. Mă uit pe aparat şi scria, că în caz de blocare, să nu pocnim aparatul. E, pe dracu’. Ăla a fost primul lucru pe care l-am făcut. Am dat o palmă grea la aparat, dar n-am făcut decât să sperii călătorii de pe peron. Aparatul era bine prins în dibluri. N-a mişcat, şi m-a privit absolut dezgustat!

N-aveam chef şi nici timp de mers cu pâra la nu ştiu cine mă putea ajuta, aşa că am oftat şi am scos o hârtie de 10 lei. Aparatul a mâncat-o, şi cu un râgâit uşor mi-a dat voie să bag codul din nou. Am tastat din nou, dar probabil supărat pe palma mea, a făcut acelaşi lucru şi cu cea de-a doua pungă.

Şi mă uitam eu la brăduţul de cadouri format acolo sus, şi ce era să fac… Am oftat din nou şi am mai eliberat 2,5 lei. O a treia punga vine din spate şi cu un ghiont egal le împinge şi cad toate în locul de unde trebuia să le iau… Victorie. Am apăsat pe butonul de rest, şi a început ca-n Vegas să zdrăngăne monedă cu monedă restul meu de 5 lei în monede de 50 de bani.

Blindat de pungi cu pâine prăjită, am mai oftat o dată şi mi-am umplut buzunarele cu de 3 ori mai mult mărunt decât aveam înainte.

Concluzie: Veniţi cu bani serioşi la voi când luaţi de la automatele de cipsuri. O cumpărătură duce la alta… 🙂

Posted in Diverse | 9 Comments »